Mitul 1: „Tencuiala este doar un cost suplimentar nejustificabil”

Privită strict ca o etapă suplimentară de execuție, tencuiala poate părea uneori o cheltuială care ar putea fi eliminată.

În realitate, utilitatea ei nu poate fi evaluată doar prin costul materialului și al manoperei. Trebuie analizat ce funcție îndeplinește în alcătuirea peretelui și ce probleme ar trebui rezolvate în lipsa ei.

Ce este, de fapt, tencuiala?

În sens simplificat, tencuiala este un strat continuu de mortar aplicat peste un suport – de exemplu cărămidă ceramică, BCA, blocuri din beton sau alte tipuri de zidărie.

În funcție de utilizare, putem întâlni tencuieli pe bază de ciment, var, ciment-var, ipsos sau alte compoziții.

Mai important decât denumirea materialului este însă rolul pe care trebuie să îl îndeplinească acel strat.

Pe un perete din zidărie, tencuiala poate:

• regulariza suprafața;
• acoperi rosturile și defectele locale ale zidăriei;
• crea un suport continuu pentru finisajele următoare;
• contribui la protecția peretelui;
• contribui la realizarea unui strat continuu de etanșare la aer;
• influența transferul vaporilor de apă prin perete, în funcție de proprietățile și grosimea stratului;
• la exterior, atunci când reprezintă finisajul final, proteja zidăria împotriva acțiunii directe a factorilor climatici.

Ce rol poate avea la interior și la exterior?

La interior, tencuiala regularizează suprafața zidăriei, creează suportul pentru straturile de finisaj, acoperă rosturi și defecte locale și poate contribui decisiv la realizarea unui strat continuu de etanșare la aer.

La exterior, rolul său depinde de soluția constructivă. Poate reprezenta stratul de protecție și finisare al zidăriei sau poate fi utilizată pentru regularizarea suportului înaintea altor sisteme, inclusiv înaintea unui termosistem, atunci când starea zidăriei o impune.

Prin urmare, tencuiala nu este automat nici o cheltuială obligatorie, nici un cost inutil.

Mitul 2: „Dacă peretele este tencuit, casa este automat etanșă”

Tencuiala interioară continuă poate constitui un strat foarte bun de etanșare la aer pentru pereții din zidărie. Totuși, simplul fapt că vedem pereții tencuiți nu înseamnă că stratul de etanșare este și continuu.

Zidăria nu este automat etanșă la aer

Un perete poate părea masiv și totuși să permită circulația aerului prin anumite zone.

Aerul poate trece prin:

• rosturi neumplute;
• fisuri;
• goluri locale;
• îmbinările dintre zidărie și elementele din beton;
• doze electrice;
• trasee de cabluri;
• străpungeri pentru instalații;
• racordurile cu tâmplăria;
• racordurile cu planșeele.

În anumite tipuri de zidărie cu goluri, aerul poate pătrunde într-un punct și poate circula prin cavitățile blocurilor înainte de a reapărea într-o altă zonă.

De aceea, zidăria și etanșeitatea la aer nu sunt sinonime.

Tencuiala interioară poate deveni stratul de etanșare la aer

În construcțiile din zidărie, tencuiala interioară continuă poate avea un rol foarte important în realizarea stratului de etanșare la aer.

Principiul esențial este continuitatea.

Nu este suficient să tencuim doar suprafața mare și vizibilă a peretelui. Stratul trebuie să fie continuu și corect racordat cu celelalte elemente care formează stratul de etanșare al anvelopei clădirii.

Asta înseamnă că trebuie acordată atenție inclusiv zonelor care, după finalizarea construcției, nu vor mai fi vizibile.

Baza peretelui exterior

Una dintre zonele frecvent neglijate este baza peretelui exterior.

În multe construcții, tencuiala este executată după realizarea șapei sau este oprită înainte de partea inferioară a zidăriei. În această situație, racordul dintre zidărie și placa structurală poate rămâne netencuit și neetanșat, fiind ascuns ulterior de straturile pardoselii și de plintă.

Din punct de vedere al etanșeității, tencuiala nu ar trebui să se termine pur și simplu la nivelul vizibil al pardoselii. Stratul etanș al peretelui trebuie racordat continuu la stratul etanș al planșeului. În multe soluții constructive, placa structurală din beton poate constitui acest strat, cu condiția ca racordurile și străpungerile acesteia să fie rezolvate etanș.

Instalațiile și continuitatea stratului etanș

O altă situație frecventă apare la realizarea instalațiilor.

Pentru montarea conductelor, tuburilor electrice, cablurilor, dozelor sau tablourilor electrice, zidăria este adesea șlițuită, găurită sau desfăcută local.

Problema poate fi și mai importantă în cazul zidăriilor cu goluri verticale, unde o intervenție locală poate deschide accesul către cavitățile interioare ale blocurilor ceramice.

Dacă aceste zone nu sunt închise și etanșate corespunzător, aerul poate circula prin golurile zidăriei și poate ajunge la interior prin doze, tuburi, trasee sau alte puncte aparent fără legătură între ele.

De aceea, atunci când tencuiala interioară reprezintă stratul de etanșare la aer, instalațiile trebuie executate astfel încât continuitatea acestuia să fie păstrată sau refăcută.

În zonele în care traseele sunt montate aparent peste perete, este de preferat ca stratul continuu de tencuială să fie realizat înaintea montării lor.

Dacă instalațiile sunt îngropate în șlițuri, după executarea acestora trebuie refăcut corespunzător stratul continuu de etanșare, iar dozele, tuburile și celelalte elemente care pot comunica cu golurile zidăriei trebuie etanșate.

Racordurile cu tâmplăria, planșeul și acoperișul

La fel de importante sunt și celelalte racorduri ale peretelui exterior:

• în jurul ferestrelor și ușilor, unde tencuiala trebuie racordată la stratul de etanșare al tâmplăriei;
• în partea superioară a peretelui, unde trebuie realizată continuitatea cu stratul etanș al planșeului sau, în cazul unei mansarde ori al unui acoperiș, cu membrana sau elementul care asigură etanșeitatea acestuia;
• în jurul tuturor străpungerilor, conductelor și cablurilor care traversează anvelopa.

Etanșeitatea la aer trebuie gândită ca o linie continuă în jurul întregului volum încălzit, nu ca o serie de pereți care, priviți separat, par bine tencuiți.

Mitul 3: „Adezivul de termosistem îndreaptă orice”

Dar tencuiala exterioară?

La exterior apare o situație diferită. Mai întâi trebuie să știm ce urmează peste zidărie.

În cazul ETICS, sistemul cuprinde, în mod obișnuit, adezivul, termoizolația, stratul de bază armat și finisajul exterior.

Sunt două situații diferite.

Atunci când tencuiala rămâne finisajul exterior al peretelui

Dacă zidăria nu este acoperită de un sistem termoizolant sau de o altă fațadă, tencuiala exterioară capătă un rol evident de protecție și finisare.

Zidăria nu trebuie lăsată pur și simplu expusă mediului exterior dacă produsul și soluția constructivă nu sunt proiectate pentru această utilizare.

Tencuiala exterioară poate contribui la protejarea suprafeței împotriva ploii, vântului și altor solicitări climatice.

Ce se întâmplă dacă peste zidărie vine un termosistem?

Aici apare una dintre cele mai frecvente întrebări:

Răspunsul este: depinde de suport și de sistemul utilizat.

Sistemele ETICS pot fi aplicate, în funcție de sistemul ales și de condițiile suportului, pe pereți din zidărie sau beton, cu sau fără un strat de tencuială existent.

Prin urmare, nu există o regulă universală conform căreia orice zidărie trebuie tencuită integral înainte de montarea ETICS.

Dar asta nu înseamnă că termoizolația poate fi montată peste orice zidărie, indiferent de starea acesteia.

Suportul contează

Înainte de montarea termoizolației trebuie analizat suportul.

Contează:

• planeitatea;
• rezistența;
• starea rosturilor;
• existența golurilor și a defectelor locale;
• diferențele dintre zidărie și elementele din beton;
• aderența;
• curățenia suprafeței;
• cerințele sistemului ETICS ales.

Prin urmare, expresia „oricum vine polistirenul peste și nu se mai vede” nu reprezintă un criteriu tehnic.

Termosistemul trebuie aplicat pe un suport corespunzător, iar problemele existente ale zidăriei nu trebuie pur și simplu ascunse sub termoizolație.

Când poate fi utilă tencuirea exterioară înainte de termosistem?

Dacă avem o zidărie bine executată, suficient de plană și compatibilă cu sistemul utilizat, ETICS poate fi montat direct pe aceasta dacă soluția tehnică și cerințele producătorului permit acest lucru.

În schimb, dacă zidăria are:

• diferențe mari de planeitate;
• numeroase rosturi deschise;
• goluri sau defecte locale importante;
• zone deteriorate;
• treceri foarte neuniforme între zidărie și beton;
• suprafețe care nu permit montarea corespunzătoare a sistemului;

poate deveni necesară o operație de regularizare sau chiar tencuirea suprafeței.

Ce poate și ce nu poate corecta adezivul?

Adezivul utilizat pentru montarea termoizolației poate compensa anumite neregularități ale suportului, în limitele prevăzute pentru produsul și sistemul utilizat.

Acest lucru nu înseamnă însă că poate transforma orice zidărie într-un suport corespunzător.

Dacă peretele prezintă diferențe importante de planeitate, utilizarea adezivului pentru a le compensa poate conduce la:

• grosimi mari și neuniforme ale stratului de adeziv;
• suprafețe de contact necorespunzătoare;
• goluri excesive sau necontrolate în spatele termoizolației;
• dificultăți în alinierea plăcilor;
• o execuție greu de controlat.

În astfel de situații, zidăria trebuie mai întâi adusă într-o stare corespunzătoare. În funcție de amploarea abaterilor, aceasta poate însemna reparații locale, regularizarea suprafeței sau tencuirea acesteia înainte de montarea termosistemului.

Tencuiala și termoizolația nu fac același lucru

Este important să nu confundăm funcțiile.

• Tencuiala poate regulariza suportul, închide rosturile și, în anumite configurații, forma un strat continuu de etanșare la aer.
• Termoizolația are rolul principal de a reduce transferul de căldură.
• Hidroizolația are rolul de a împiedica sau limita pătrunderea apei lichide în zonele pentru care este prevăzută.
• Finisajele exterioare protejează sistemul de acțiunea mediului și formează suprafața finală a fațadei.

Faptul că un strat există nu înseamnă că poate prelua automat funcția altuia.

Trebuie tencuit peretele din zidărie pe ambele fețe?

Una dintre întrebările cele mai frecvente este:

Răspunsul este: nu există o regulă tehnică universală conform căreia orice perete exterior din zidărie trebuie obligatoriu tencuit atât la interior, cât și la exterior.

Cele două fețe ale peretelui trebuie analizate separat, deoarece tencuiala poate îndeplini funcții diferite.

La interior

Tencuiala este una dintre soluțiile uzuale pentru realizarea suprafeței interioare și, în cazul construcțiilor din zidărie, poate avea un rol foarte important în formarea unui strat continuu de etanșare la aer.

Din acest motiv, nu contează doar dacă peretele este tencuit, ci și cum este executată tencuiala.

Aceasta trebuie realizată astfel încât stratul etanș să poată fi racordat corespunzător cu celelalte elemente ale anvelopei.

Dacă este întrerupt de instalații, șlițuri, străpungeri sau alte intervenții, continuitatea lui trebuie refăcută.

La exterior

Dacă tencuiala este finisajul final al peretelui, aceasta are rol de protecție și finisare.

Dacă însă peste zidărie urmează un sistem ETICS, necesitatea tencuirii integrale a zidăriei înainte de termoizolație depinde de:

• starea suportului;
• tipul zidăriei;
• planeitate;
• rosturi și defecte locale;
• soluția proiectată;
• cerințele producătorului sistemului ETICS.

Așadar, tencuirea interioară și tencuirea exterioară nu trebuie tratate automat ca două operații care se execută obligatoriu împreună.

Putem avea un perete tencuit numai la interior?

Da, în anumite soluții constructive.

Într-o asemenea alcătuire, lipsa unei tencuieli clasice între zidărie și ETICS nu reprezintă în sine o greșeală.

Trebuie însă verificate compatibilitatea cu sistemul ales, cerințele producătorului și starea reală a suportului.

Și putem avea tencuială pe ambele fețe?

Da.

În anumite proiecte sau atunci când zidăria necesită regularizare, putem avea:

Această variantă nu este însă automat „mai bună” doar pentru că există un strat suplimentar.

Este justificată atunci când tencuiala exterioară îndeplinește o funcție necesară: regularizează zidăria, remediază defectele suportului sau este cerută de soluția tehnică utilizată.

Trei situații diferite

Aceste trei situații arată de ce aceeași regulă nu poate fi aplicată tuturor caselor.

Mitul 4: „Tencuiala nu lasă peretele să respire”

Afirmația pornește de la expresia foarte răspândită potrivit căreia „pereții trebuie să respire”.

Aerul și vaporii de apă sunt două lucruri diferite

Problema este că această formulare amestecă, în principal, două fenomene diferite:

• circulația aerului prin rosturi, fisuri și alte neetanșeități;
• difuzia vaporilor de apă prin materialele care alcătuiesc peretele.

Un perete nu trebuie să permită circulația necontrolată a aerului prin el. Din contră, pentru o clădire eficientă energetic, anvelopa trebuie să aibă un strat de etanșare la aer cât mai continuu.

Ce influențează transferul vaporilor prin perete?

Transferul vaporilor de apă este însă un fenomen diferit.

Acesta depinde de proprietățile materialelor, grosimea și poziția straturilor, precum și de condițiile de temperatură și umiditate de pe cele două fețe ale peretelui.

Aplicarea unei tencuieli nu înseamnă automat că peretele devine impermeabil la vapori și nici că umiditatea nu mai poate fi gestionată corespunzător.

Comportarea la umiditate trebuie analizată pentru întreaga alcătuire a peretelui, ținând cont de materialele utilizate, poziția și proprietățile acestora, precum și de condițiile în care funcționează construcția.